Menu
Aşezare de tip răsfirat cu tendinţe de adunare spre centru, Satul Cheia este plasat într-o depresiune în formă de culoar pe ambele maluri ale parâului Cheia.
În vechime, pădurile acopereau dealurile şi munţii din jur. Aşezarea geografică a acestui sat, situat într-o regiune depresionară bogată în livezi si păşuni obtinute prin defrisare de-a lungul timpului, a determinat ocupaţiile locuitorilor: creşterea animalelor mici (în special a oilor şi caprelor), lucrul la pădure şi, într-o măsură mai mică, agricultura, stuparitul şi pomicultura.
Anumite izvoare precizeaza ca așezarea ar fi luat naștere în secolul XVI, cand un grup de oameni, intr-o razvratire indirecta la sistemul de taxe și opresiuni religioase ale Imperiului Habsburgic, formează o așezare izolată.
Bărbatii erau și călăuze ale caravanelor de marfuri sau a celor ce vroiau sa traverseze pădurile nu prea sigure ale Transilvaniei. Timpurile se așeaza și de asemenea și locuitorii regiunii, în secolul XIX își găsesc ocupații mai sedentare inclusiv creșterea de vite în loc de transhumanța cu oi.
În perioada interbelică populația satului Cheia număra aproximativ 300 de locuitori. Mulți bărbați sunt înrolați în luptele celui de-al II război mondial și puțini sunt aceia care mai revin la casele lor. Începând cu anii '50, tinerii sunt atrași de viața mai ușoară de la oraș și aleg să părăsească satul lăsând în urma lor gospodăriile a căror ruine se mai pot vedea și astăzi.
Putine case se mai vad azi, ascunse in padurea noua, acolo unde ieri oamenii coseau.
Satul Cheia este pentru noi o întoarcere la ținuturile străvechi, la obiceiurile tradiționale, care tind să se piardă pentru totdeauna atunci când sunt uitate. Deși părăsit aproape în întregime, se mai simte foșnetul vechilor așezări cu urme lăsate de moara pe apă. Am văzut locuri și am ascultat povești reale despre câte vieți au trebuit să trăiască oamenii în aceste locuri pentru a construi o casă, o șură, un gard, o moară și, mai ales, pentru a le păstra în interiorul familiei. Pentru fiecare, părțile spirituale și cele materiale, cântăreau diferit.
Efortul nostru, unul plăcut, este să readucem la viață o gospodărie tradițională cu tot ce înseamnă ea și, în egală măsură, să trăim în ea, hrănind atât latura spirituală cât si cea materială. De câte vieți avem nevoie pentru a transforma acest vis în realitate? Răspunsul va veni de la copiii copiilor noștri. Ne-am propus încă de la început să ne onorăm originile și să facem tot posibilul pentru a le arăta copiilor noștri că meșteșugurile străvechi sunt vii, atâta timp cât le practicăm și le simțim.
Intrarea principală în gospodaria Satul Cheia, se face printr-o poartă de tip vraniţă cu boc, acest gen de poartă având trei piese componente:
1. bocul (un buştean gros de stejar fixat în pământ)
vraniţa propriu-zisă (o grindă parţial cioplită pe 4 feţe, la un capăt rămânând buşteanul necioplit, pentru contragreutate)
stâlpul în care se fixează vraniţa.
Beciul, a doua construcţie a gospodăriei noastre. In ordine cronologica, prezintă un plan format din două unităţi:
Beciul este construit in mod traditional zona sat Cheia de catre un mester local. Sapat un loc in deal, zidit cu "chiatra" si legat cu tina (pamant), bolta dintr-o salca incovoiata, despicata pe sfert cu unelte manuale, sprijinite în plan înclinat pe pereţii longitudinali.
Aerisiri conform indicatiilor din cartea "Permacultura" Sepp Holzer; multumiri si cu aceasta ocazie Editurii Tei. Structura de rezistenţă reprezintă un element caracteristic. Compunerea şarpantei şi modalităţile de sprijin ale elementelor ansamblului – grinzi şi căpriori, reflectă folosirea unor tehnici arhaice preluate de la adăposturile de tip bordei.Casa Paraschiva, strămutată din satul vecin numit Dupa Deal apartinand de comuna Ponor, este atestată în Registrul agricol din anul 1900.
Cand am vazut-o pentru prima data, am avut o strangere de inima din cauza degradarii avansate. Stiam de la mester insa ca nu totdeauna prima impresie este cea decizionala ci o inspectie mai atenta asupra lemnului, a talpilor, “pipelor” din structura acoperisului va decide daca aceasta casa poate suporta o dezasamblare, stramutare și reimbinare perfecta pe amprenta barnelor.
Prin aceste ținuturi apusene, am putut vedea ultimele acoperișuri de paie vechi de peste 70 ani care arată perfect conservate. Cred că este unul din mestesugurile care, in scurt timp își va pierde meșterii si odată cu ei secretele unui acoperiș trainic. Am incercat să înteleg, sa "fur" de la meșter ceea ce nu putea fi verbalizat sau pur si simplu nici el nu stia să-mi explice. Să incepem așadar cu scheletul acoperișului.
O zi întreagă se scurge si împreună cu ea si puterile noastre dar suntem cu scheletul acoperișului gata. Dacă timpul ne mai îngăduie îi punem si fustita de paie. În stadiul ăsta arata ca arca lui Noe, dar sincer, numai ploaie ne-ar mai trebui.
La baza acoperișului adică zona unde se află streașina, suprafața are lățimea de aproximativ 80 de centimetri. Pe această suprafață, din loc in loc sunt înfipte niște tepuse care au rolul de a fixa primul strat de paie.
Tehnica, așa cum poate fi văzută in imagini este asemănătoare cu cea a ridicării clăilor, adică un om este pe acoperiș si preia paiele de la cei de jos, paie care trebuiesc neaparat vânturate si călcate pentru a se lega între ele.
Si iată, ca după 5 zile, avem un acoperiș de aproximativ 6 tone greutate. De acum, poate incepe să ningă, să bată vântul, să vină adevărata iarnă.
Urmează o pauză, ca totul să se așeze, sa se creeze o simbioză între tot ceea ce este vechi si nou, iar noi să spunem bun venit acestei case in gospodăria noastră si ea, la rândul ei, să ne accepte pe noi sub acoperișul de paie.
Ușile (una la exterior ca intrare in casa și una în interior, între cele doua încăperi), sunt prinse în țâțâni. Intrarea se face prin tindă, din târnaț. Interiorul are o înfăţişare modestă, dar în acelaşi timp deosebit de plăcută.
În tindă, încăpere multifuncţională (de trecere, de preparare a hranei şi pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative), față în față cu intrarea, se află un ingenios şi arhaic sistem de pregătire a hranei numita aici “ploaptan” – sobă fixă construită din pământ şi piatră fara plita metalica.
In prelungirea sobei, se află „camniţa” adică locul de dormit construit in intregime din lut si pietre mari "de codru", sistem specific pentru așezările de la munte, unde iernile sunt geroase si dureaza mai multe luni.
© Copyright 2024 – Satul Cheia